Doamnele de la Radio

„Doamnele de la Radio” este un spectacol  curajos, decent, suportiv față de femeile care suferă de cancer și știe cum să găsească momentul exact și oportun pentru râs și tandrețe. Este un tip de teatru alarmă, fără a fi activist sau social. Este un omagiu, un buchet de flori închipuit tuturor celor care au trecur la un moment dat dincolo de o ușă pe care scrie ONCOLOGIE.

„Doamnele de la radio” este un spectacol care atinge sufletul publicului fără artificii. E o meditație despre viață și moarte, despre curaj și acceptare, spusă cu sinceritate și cu o emoție care nu se uită ușor.

O piesa neasteptat de puternica, tulburatoare si reala, surprinde viata asa cum e ea, demitizeaza un monstru si aprinde o lumina la capatul uraganului.
Recomand cu caldura sa mergeti sa o vedeti.

Doamnele de la Radio Teatrul Avangardia nu este un spectacol ușor. Este genul acela de teatru care te prinde fără avertisment și îți răscolește și straturile pe care nu știai că le ai. Te așază în fața unor tipologii feminine atent construite—fiecare cu vulnerabilitățile, supraviețuirile și adevărurile ei—și te obligă să te uiți în oglindă mai mult decât ai planificat.

Nu este usor sa vorbesti despre o piesa ca Doamnele de la radio – nu doar din cauza temei, ci si a felului in care este abordata.

Cancerul este o tragedie, o boala nenorocita pe care nu reusim sa o eradicam, dar pe care, incet, cu multa vointa, uneori reusim sa o depasim. Despre asta vorbeste piesa. Dar… cum o face?

In esenta, foloseste un limbaj direct, fara inflorituri. Totul este spus asa cum este in realitate, iar asta nu exclude un simt al umorului care merge dincolo de viata insasi.

La ce bun sa traim daca nu putem sa radem si daca nu ne putem bucura de clipele tandre petrecute alaturi de familie si prieteni?… Da, drama exista, este acolo. Dar la fel si vointa de a merge mai departe. Iar pentru asta trebuie sa apelam la tot ceea ce ne aduce bucurie, la tot ceea ce ne lumineaza viata.

Publicul va descoperi un spectacol diferit, intens, cu umor, real si, din pacate, extrem de actual.

Si totusi, nu exista niciun motiv sa nu zambim in fata acelei umanitati tuburatoare pe care o emana protagonistele noastre – un simbol, redat cu forta, al tuturor femeilor care au suferit, sufera sau vor suferi din cauza acestei plagi contemporane.

Pentru mine, „Doamnele de la Radio” este mai mult decat un spectacol puternic – este o poveste personala. Am trecut prin experienta cancerului de san si stiu cat de mult inseamna sa vezi aceasta realitate transpusa pe scena cu sinceritate, emotie si, mai ales, cu umor.

Am ales sa aduc acest text in Romania tocmai pentru ca merge dincolo de boala.

Vorbeste despre viata, despre relatii, feminitate si identitate, dar si despre cum rasul si solidaritatea pot deveni un refugiu – atat pentru cei care trec prin boala, cat si pentru cei de langa ei.

Si, da, este si un memento: sa avem grija de noi, sa nu uitam de controale si preventie, pentru ca uneori un gest simplu poate schimba totul.

Cred ca publicul are nevoie de spectacole care nu doar emotioneaza, ci si elibereaza.

„Doamnele de la Radio” te face sa razi, sa plangi si sa recunosti in povestile lor ceva ce poate ti-a fost teama sa spui cu voce tare.

Ideea de a incepe o colaborare intre Teatrul Godot si Teatrul Avangardia nu e una noua si desi decizia a fost luata de mult timp ne-a luat ceva sa ne oprim asupra unui text cu care sa incepem. Cand colegii de la Avangardia mi-au povestit despre “Doamnele de la radio” am vrut sa citesc textul dar in sufletul meu ii dadeam prea putine sanse. “Cum sa incepem o colaborare de succes cu o poveste despre cancerul la san sau despre cancer in general?” Mihaela mi-a spus: “Are si mult umor, o sa vezi”.

Apoi l-am citit.

Acum il producem. Va asteptam sa traiti alaturi de noi o poveste puternica despre forta care sta in fiecare din noi si pe care ar fi bine sa nu o descoperim prea tarziu.

Cu emotie si responsabilitate am pasit impreuna pe un drum care sper sa ne duca spre inimile tuturor.

Un spectacol care poate realmente schimba vieti.

Aici nu sunt doar o actrita. Nu suntem doar noi, cele de pe scena. Suntem vocile tuturor femeilor care au trecut, trec sau vor trece prin avalansa unui diagnostic infricosator.

Este despre ele, despre noi, despre toti.

Fiecare pas pe scena, fiecare replica sau respiratie sunt dedicate lor: femeilor care lupta, care cad, se ridica si care o iau de la capat in fiecare zi.

Fara sa ma gandesc de doua ori, pot sa spun tare si raspicat ca este cel mai provocator si neasteptat rol din viata mea. Ne-am luat de mana si parcurgem impreuna povestea de viata a lui Carmen. O femeie care as fi putut sa fiu eu sau oricare dintre noi. O femeie care ma emotioneaza uneori pana la lacrimi si alteori pana la crize de ras. Un personaj complex, cu sarcasm, ironie, forta, curaj, profunzime, empatie si cu un urias simt al umorului.

Nici nu stiu cu ce sa incep…..de cateva zile ma tot gandesc ce simt fata de acest text, fata de situatiile prezentate….ce as putea sa spun mai mult decat o face textul?

Simt sa tac, sa te las pe tine sa vorbesti sau poate sa imbratisezi pe cineva; sa suni la o prietena, sa iesi la o cafea, sa ai curajul sa spui nu, sa iti iei liber azi si sa te bucuri de viata, sa faci acum ceea ce iti spui de mult timp ca vei face, sa indraznesti sa traiesti asa cum vrei.

Te face sa te intrebi cum ai aborda situatia daca ti s-ar intampla sa te imbolnavesti. Iti zdruncina valorile, fie traditionale fie moderne. Provoaca fiori si rasete, uneori simultan.

O piesa coplesitor de realistă !
O incapere imensa in care drama, sarcasmul, umorul, ironia, prietenia, empatia danseaza toate pe aceasi melodie.
Un spectacol care nu se termină când se sting luminile.